Cel putin acelasi rezultat ca la alegerile locale este obiectivul liberalilor Giurgiuveni . Este declarația președintelui PNL Giurgiu , Dan Motreanu, la finalul depunerii listelor de candidați la alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020. Acesta a precizat că deja se văd rezultate bune ale guvernarii PNL, s-au simtit , iar în momentul în care vor fi învestiți în funcție, noul președinte al Consiliului Județean (Dumitru Beianu n.r.), dar și noul primar (Adrian Anghelescu n.r.), precum și parlamentarii validați, se va putea discuta despre o strategie în plină ofensivă pentru dezvoltarea județului.
În opinia lui Dan Motreanu, cel mai probabil, în judetul Giurgiu ar fi nevoie de o evaluare a necesităților fiecărei comune din județ, și de un moment zero, pentru ca, împreuna cu parlamentarii judetului Giurgiu să poată fi început un proiect de dezvoltare a județului, urmând a fi prezentat ulterior și un raport de activitate a guvernării liberale și al administrației locale condusă de Partidul Național Liberal. Dan Motreanu a mai spus că își dorește o campanie bazată pe proiecte, dezbătută public, în avantajul cetățenilor.
Camelia Sachetti