Autobuzele alimentate cu gaz natural comprimat (CNG), care vor intra în circulație la primăvară, au fost recepționate, astăzi, la București. Cele 13 autobuze au fost achiziționate prin intermediul a trei proiecte europene finanțate prin Programul Operațional Regional 2014-2020 și vor deservi sistemul public de transport în comun din municipiul Giurgiu.
Autobuzele sunt dotate cu sisteme inteligente de cumpărare/verificare a biletelor, cartelelor și abonamentelor (sistem e-ticketing) și monitorizare video, iar giurgiuvenii vor beneficia de operaționalitate și servicii la standarde europene în ceea ce privește transportul în comun.
Proiectele de mobilitate urbană ce prevăd achiziționarea acestor autobuze sunt incluse în Strategia de Dezvoltare Durabilă a municipiului Giurgiu. Valoarea totală a autobuzelor este de 17 milioane de lei, la care se adaugă suma de 2,4 milioane lei, reprezentând contravaloarea sistemului e-ticketing.
De asemenea, tot în cadrul proiectelor de mobilitate urbană care au drept scop asigurarea unui serviciu eficient de transport public în comun si îmbunatățirea condițiilor de călătorie, vor fi modernizate stațiile și autobaza.