De luni elevii se întorc în bănci

După aproape un an elevii se întorc în bănci.  Revenirea în bănci se  va face însă în baza indicelui care arată rata de incidență a cazurilor Covid la mia de locuitori.

Astfel, în funcție de aceasta, sunt valabile, în continuare, trei scenarii:

-Scenariul verde – cel în care toţi elevii participă la ore – se va aplica în localităţile în care incidenţa cumulată a cazurilor este de până la 1 la mie.

-Scenariul galben – în care merg la cursuri copiii de grădiniţă, clasele I-IV, copiii din clasa a VIII-a şi cei din clasa a XII-a – se va aplica la o rată de infectare cuprinsă între 1 şi 3 la mie.

-Scenariul roşu – în care merg la cursuri doar copiii de grădiniţă şi cei din clasele I-IV – se aplică la o incidenţă cumulată cuprinsă între 3 şi 6.

În ceea ce privește județul Giurgiu toate școlile  sunt pregătite pentru reînceperea cursurilor cu prezență fizică, chiar dacă de luni, 8 februarie scenariile de funcționare vor fi diferite. Pentru a se întâmpla acest lucru autoritățile au luat măsurile ce se impun în contextul Covid 19. Mai exact,au fost realizate lucrări de dezinfecție, igienizare, au fost stabilite circuite funcționale pentru asigurarea distanțării maxime posibile, s-au organizat spațiile de recreere și sunt asigurate materiale de curățenie, igienă și dezinfeție pentru aproximativ o lună, urmând ca stocul să fie refăcut periodic.  Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Giurgiu scenariile de funcționare pentru data de 5 februarie 2021, în funcție de rata incidenței la nivelul fiecărei localități sunt următoarele: 11 unități școlare în scenariu roșu, 38 în scenariu galben și 138 în scenariu verde.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *