În cadrul proiectului naţional iniţiat anul acesta de către Ministerul Culturii „Citește-mi 100 de povești!” cu ocazia Zilei Mondiale a Cititului cu Voce Tare, Biblioteca Județeană „I. A. Bassarabescu” a derulat ieri, 3 februarie 2021 activităţi în colaborare cu 10 biblioteci publice din județul Giurgiu (Vărăști, Izvoarele, Comana, Florești-Stoenești, Mârșa, Gogoșari, Buturugeni, Bulbucata, Mihai Bravu și Adunații Copăceni).
Programul ”Citește-mi 100 de povești!„ înscris, de-asemenea, sub egida Proiectului „România Educată”, derulat de Administraţia Prezidenţială își propune să stimuleze lectura în rândul copiilor, atât în grădinițe cât și în familie. Copiii au avut oportunitatea de a participa la ateliere de lectură și de a-și dezvolta atenția, vocabularul, imaginația și, mai ales, motivația pentru învățare. Prin urmare, el a contribuit la dezvoltarea literației și a unor obiceiuri de lectură care favorizează procesul de învățare și de alfabetizare funcțională, în special pentru copiii din familiile defavorizate și izolate cultural. De asemenea, ajută la dezvoltarea limbajului și la învățarea social-emoțională și, nu în ultimul rând, reamintește importanța lecturării poveștilor cu voce tare alături de copii, părinți și bunici.
Cu același prilej Biblioteca Județeană ”I.A. Bassarabescu” a organizat , pe platforma ZOOM o întâlnire cu Grădinița cu Program Prelungit ”Top Kinder Space” din municipiul Giurgiu.