Deputații au decis: Giurgiuvenii vor ieși la pensie cu doi ani mai devreme

Camera Deputaților, ca for decizional, a hotarât ca giurgiuvenii din municipiu și  de pe o rază de 5 kilometri în jurul acestuia, să  iasă la pensie cu doi ani mai devreme, legea urmânnd să fie promulgată de președintele Iohannis.

Deputatul Alexandru Andrei, inițiator al acestui proiect a dat vestea cea mai mare pe pagina sa de socializare, conderând că este o mare victorie având în veder că fiare mulți locuitori din municipiul Giurgiu și din împrejurimi au fost afectați de efectele negative ala poluării fostului Combinat Chimic.

 

”Am reușit! Giurgiuvenii vor ieși la pensie cu doi ani mai devreme!

După ce, în urmă cu două săptămâni, alături de colega mea, Gabriela Horga, am susținut proiectul în Comisia de mediu, astăzi , Camera Deptaților – for decizional – a adoptat în ședința de plen amendamentul prin care locuitorii municipiului Giurgiu (precum și cei ai comunelor de pe o rază de 5 kilometri în jurul municipiului) beneficiază de reducerea vârstei de pensionare cu doi ani, din cauza efectelor negative ale poluării de la fostul Combinat Chimic.

Pentru mine, personal, este o mare victorie, pentru că astfel se face dreptate și pentru giurgiuveni: ei vor putea beneficia de reducerea vârstei de pensionare, beneficiu de care mulți alți români din zone poluate de-a lungul timpului se bucură de mulți ani .

Mulțumiri colegilor parlamentari care au înțeles și susținut acest demers, îndreptând, astfel, o mare nedreptate pentru giurgiuveni, precum și domnului președinte Dan Motreanu, pentru susținerea acordată.

După votul din Camera Deputaților, ultimul pas pentru ca această prevedere să intre în vigoare este promulgarea de către președintele României.”

De asemenea, deputatul Gabriela Horga a menționat, la rândul său:

” Este un amendament pe care l-am inițiat alături de colegii mei din PNL Giurgiu, Alexandru Andrei și Toma Petcu.

Am primit multe întrebări de când am scris prima dată despre această inițiativă cu privire la procesul legislativ și despre adoptarea legii, iar astăzi vă pot da această veste bună că și giurgiuvenii sunt beneficiari ai reducerii vârstei de pensionare cu doi ani din cauza poluării remanente.
Este o reglementare de care beneficiază de mai mult timp alte localități aflate în situații similare. Mă bucur că am reușit acum să introducem și municipiul Giurgiu pe aceeași listă, demers care trebuia făcut de mai multă vreme.
(…)

Din cauza fumului toxic de clor emis de combinatul Verachim, doar într-un singur an de dinainte de 1989 s-au înregistrat 28 de cazuri în care concentrația de clor din atmosferă era de 20 de ori mai mare decât limita maximă admisă. Fumul toxic de clor ajungea până în orașul Ruse din Bulgaria. Din păcate, nu a fost singurul caz în care regimul comunist a luat decizii fără a ține cont de efectele nocive pentru sănătatea cetățenilor.
Poluarea remanentă a afectat sănătatea locuitorilor pe termen lung și am considerat necesară această măsură și pentru giurgiuveni, după modelul aplicat în cazul altor localități afectate de poluare.
Ma bucur ca în acest demers am beneficiat de întreg sprijinul organizației PNL Giurgiu și al președintelui Dan Motreanu și al primarului din Giurgiu, Adrian Anghelescu.”

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *