Cele două Camere ale noului Parlament, ales în urma scrutinului din 6 decembrie, se întrunesc astăzi de la ora 12:00, în şedinţe separate de deschidere a legislaturii 2020-2024, la convocarea preşedintelui Klaus Iohannis.
Şedinţele vor fi prezidate de cel mai în vârstă deputat, respectiv de cel mai în vârstă senator, asistaţi de cei mai tineri patru deputaţi sau senatori, în calitate de secretari.
În primele reuniuni nu pot avea loc dezbateri parlamentare, pentru ca mai întâi se vor alcătui comisiile de validare. Acestea vor fi compuse din 30 de deputaţi și 15 senatori.
Comisiile vor verifica dacă alegerea noilor parlamentari s-a realizat cu respectarea prevederilor legii electorale şi vor întocmi rapoartele de validare. Comisiile de validare pot recomanda şi invalidarea mandatului unui parlamentar în cazul în care au fost constatate nereguli.
Camera Deputaţilor şi Senatul sunt considerate legal constituite după validarea a două treimi din mandatele de deputaţi, respectiv al senatorilor şi după depunerea jurământului de către aceştia. Parlamentarii care refuză depunerea jurământului sunt consideraţi invalidaţi.
După constituirea legală a Camerei Deputaţilor şi Senatului, se aleg preşedinţii celor două foruri legislative şi ceilalţi membri ai Birourilor permanente – vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii. De asemenea, se prezintă grupurile parlamentare şi se alcătuiesc comisiile parlamentare, potrivit configuraţiei politice a fiecărei Camere.
Alegerea preşedintelui Camerei Deputaţilor şi, respectiv, al Senatului are loc prin vot secret, cu buletine de vot. Fiecare grup parlamentar poate face o singură propunere. Este declarat ales preşedinte al forului legislativ candidatul care a întrunit votul majorităţii deputaţilor, respectiv senatorilor prezenţi.
Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi, respectiv, al Senatului se formează în urma negocierilor dintre liderii grupurilor parlamentare, respectându-se configuraţia politică, listele urmând să fie supuse la vot secret cu bile.
În urma scrutinului din 6 decembrie, au fost aleşi în total 466 de parlamentari – 330 de deputaţi şi 136 de senatori, conform listelor transmise de Biroul Electoral Central.
PSD deţine 47 mandate la Senat şi 110 mandate la Camera Deputaţilor, PNL – 41 la Senat, respectiv 93 la Camera Deputaţilor. Alianţa USR PLUS are 25 de mandate la Senat şi 55 la Camera Deputaţilor, iar Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) – 14 la Senat şi 33 la Camera Deputaţilor. UDMR a obţinut 9 mandate la Senat şi 21 la Camera Deputaţilor.
În urma scrutinului de pe 6 decembrie, giurgiuvenii vor fi reprezentați în Parlament, în următorii patru ani, de către senatorii Toma Petcu(PNL) și Robert Cazanciuc(PSD) și de deputații Alexandru Andrei(PNL), Maria Gabriela Horga (PNL), Marian Mina (PSD) și Elena Cristina Dinu( PSD).