Deputatul Gabriela Horga: „Am eliminat dosarul cu șină”

Camera Deputaților a adoptat miercuri, 13 octombrie, legea prin care românii nu vor mai fi obligați să prezinte copii xerox la documente, la ghișeele instituțiilor publice.

Proiectul de lege a fost depus în Parlament de deputatul liberal George Tuță, iar coinițiator este deputatul de Giurgiu, Gabriela Horga.

”Am încercat să număr câte copii de buletin am făcut până acum și nu am reușit. Și câte dosare am pregătit. Aproape de fiecare dată când avem o solicitare pentru instituțiile publice, acestea ne cer să pregătim un dosar (cu șină neapărat!!!). Dosar care trebuie să cuprindă și tot felul de copii de la documente, precum cartea de identitate sau alte documente pe care le-a emis tot o instituție publică.
Unul dintre obiectivele asumate prin programul de guvernare este simplificarea și debirocratizarea administrației publice, pentru a putea oferi cetățenilor servicii de calitate.
 Iar această practică trebuie să înceteze, nu doar pentru că este absurdă pentru că toate aceste documente sunt emise de instituții reprezintă statul român, aceleași care solicită si copiile, dar mai ales pentru că îngreunează relația cetățean-administrație și viața cetățeanului care este plimbat dintr-un birou în altul și la xerox. Instituțiile trebuie să comunice între ele și să servească cetățeanul cât mai mult, cu reguli clare, fără a-l pune inutil pe drumuri și să pregătească dosare care doar îngroașă stivele din arhivele statului român inutil!” – a precizat pe pagina sa de facebook, Gabriela Horga.

Practic, instituțiile publice ar trebui să renunțe la această practică și să își facă baze de date electronice la care să aibă acces, astfel încât cei care vin la ghișeu să nu mai care cu ei un teanc de hârtii pentru dosar.

Legea a fost adoptată miercuri de Camera Deputaților și merge acum la promulgare, la președintele Klaus Iohannis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *