Ultimele restricții impuse de Guvern, când numărul cazutilor de infectări cu coronavirus a depășit 10.000 a fost închiderea piețelor. Acum, cazurile noi au scăzut semnificativ, iar Guvernul și-a propus să revină asupra deciziei care a nemulțumit o parte dintre români și întenționează ca la sfârșitul acestei săptămâni să redecshidă piețele care se desfășurau în spații închise.
Premierul Ludovic Orban a declarat că în ședința de azi a Guvernului se va aproba permiterea redeschiderii piețelor în condiții de protecție sanitară. Decizia a fost deja luată în Comitetul Național pentru Situații de Urgență, urmând ca în ședința de guvern să fie aprobate modificările la Hotărârea de Guvern privind starea de alertă în conformitate cu decizia CNSU pentru a permite redeschiderea pieţelor.
În aceste condiții, Piața Centrală din Municipiul Giurgiu ar putea reveni la situația inițială. Potrivit administratorului pieței, Marian Pavel, în momentul în care decizia guvernului va deveni oficială, în Piața Agroalimentară se vor închide ușile, se vor remonta geamurile și se va distribui căldură. Totuși, regulile de igienă și distanțare fizică vor fi păstrate în continuare, iar giurgiuvenii sunt rugați să respecte fluxurile de acces create în piață, să poarte masca de protecție, distanțarea și să se dezinfecteze pe mâini la intrarea și la ieșirea din piață.