După o perioadă în care a renunţat la viaţa politică, reputatul avocat giurgiuvean Dragoş Ujeniuc a decis că este timpul să revină pe scena politică locală. El a decis să se alăture Alianței pentru Unirea Românilor Giurgiu (AUR).
Fără o funcție în partid, ca simplu simpatizant, Dragoș Ujeniuc a fost azi în conferința de presă AUR pentru a susține candidatura la europarlamentare a avocatului Gheorghe Piperea, dar și pentru a motiva dezamăgirea față de PNL.
”Eu sunt în substanța mea liberal convins, dar Partidul Național Liberal m-a dezamăgit total, la nivel local, în primul rând. De ce? Nu din orgoliu spun ceea ce o să spun acum, nici vorbă, dar din 2016, de fapt din 2012, nu mi s-a dat un telefon și m-am gândit chiar așa o-i fi decăzut eu în plan politic cât să numai contez nici cât e negru sub unghie? Nu m-am sismțit în această situație, m-am simțit profund jignit. Ceea ce vrea AUR, pe mine mă entuziasmează în mare măsură și cred în puterea oamenilor care vin către AUR să creeze un colectiv, nu de genul acela al bogătașilor cum e la vârful Uniunii Europene, care numai de interesele României nu se ocupă.” – Dragoș Ujeniuc
Fostul deputat Dragoș Unjeniuc a fost lider al PDL, vicepreședinte PNL, dar și membru al PSD.