Din 8 Mai, vaccinare fără programare

Având în vedere că din data 8 mai vaccinarea împotriva COVID-19 se va putea realiza fără programare, prin prezentarea directă în centrele de vaccinare, prefectul județului Giurgiu, doamna Aneta Matei, alături de subprefectul județului, domnul Mirel Brăgaru, au participat astăzi, 6 mai, la o serie de întâlniri de lucru cu medicii coordonatori din centrele de vaccinare operaționale din județ și cu primarii și reprezentanți ai administrației publice locale ai comunelor arondate fiecărui centru de vaccinare. Astfel, prefectul Aneta Matei a fost prezentă în comunele Ghimpați și Roata de Jos, iar subprefectul Mirel Brăgaru în comunele Hotarele și Călugăreni.
Întâlnirile au avut ca obiectiv strategia de accelerare a campaniei de vaccinare la nivel județean, în acest sens foarte important fiind ca giurgiuvenii să cunoască și să conștientizeze beneficiile vaccinării, lucru care nu poate fi posibil decât printr-o campanie de informare intensă, corectă și eficientă.
Conducerea Instituției Prefectului Județul Giurgiu mulțumește autorităților locale și medicilor coordonatori pentru atitudinea deschisă și receptivitatea de care au dat dovadă, în demersul comun de creștere a ritmului de vaccinare, care, la ora actuală, reprezintă cea bună soluție pentru a combate pandemia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *