Din toamnă încep lucrările la varianta ocolitoare Giurgiu

A fost emisă Autorizația de Construire pentru execuția lucrărilor pentru 𝗩𝗮𝗿𝗶𝗮𝗻𝘁𝗮 𝗢𝗰𝗼𝗹𝗶𝘁𝗼𝗮𝗿𝗲 𝗚𝗶𝘂𝗿𝗴𝗶𝘂, care va traversa localitățile Giurgiu, Frățești, Stănești și Slobozia, județul Giurgiu.

Varianta Ocolitoare Giurgiu se va conecta și cu drumul de legătură dintre DN5 și Podul Prieteniei (drumul de beton pe care a fost dat în trafic în decembrie 2021, denumit și Autostrada Nemțească) prin sensul giratoriu de pe DN5.

Această VO devine foarte necesară ținând cont ca se demareaza procedurile pentru realizarea Studiului de Fezabilitate necesar construirii Autostrăzii București – Giurgiu, dar și a unui nou pod peste Dunăre, pentru care deja s-a obținut recent finanțare prin CEF.

Principalele lucrări prevăzute sunt:

  • 11,5 km lungime totală traseu
  •  2 benzi pe sens
  •  22 podețe
  •  4 structuri, dintre care două sunt pasaje peste calea ferată (în lungime de 415 metri peste CF Bucureşti – Giurgiu și 496 metri peste Magistrala 902 Bucureşti – Videle)
  •  2 parcări de scurtă durată (stânga/dreapa)

    Pentru acest proiect, au fost finalizate documentațiile tehnice (Studiul de Fezabilitate și Proiectul Tehnic pentru Execuție) și procedura de expropriere, ceea ce înseamnă că, după adjudecarea contractului, se va intra direct în faza de execuție.

    Valoarea lucrărilor autorizate este de 368,4 milioane lei, fără TVA, iar sursa de finanțare este asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Transport 2021-2027.

    Acest proiect se desfășoară în 𝗽𝗮𝗿𝘁𝗲𝗻𝗲𝗿𝗶𝗮𝘁 Ministerul Transporturilor, prin CNAIR si Consiliul Județean Giurgiu, care se ocupă de implementare și este un exemplu de bună colaborare între autoritățile locale și cele centrale! Proiectul se află în licitație pentru execuție lucrări, iar estimarea este că în această toamnă va fi semnat contractul și vor începe lucrările. – precizează Toma Petcu, pe pagina sa de socializare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *