Azi, la primăria Giurgiu a avut loc o întâlnire româno-bulgară pentru prezentarea unui mare proiect Pan European pentru amenajarea unei căi ferate de mare viteză care să lege Marea Egee de Marea Baltică și construirea noului pod peste Dunăre. Acest proiect, de care sunt interesate Grecia, Polonia, Slovacia, România și Bulgaria, prevede amenajarea unui port la Marea Egee și crearea unei linii de cale ferată care să lege Marea Egee de Marea Baltică și totodată construirea unei noi autostrăzi pentru traficul rutier. Așa cum a fost proiectată, autostrada Dunăre-Marea Egee va porni de la centura București, va traversa Giurgiu de la Est, va traversa Dunărea de pe noul pod, toată Bulgaria, iar în final va face legătura cu autostrada din Grecia.
Inițiatorii proiectului spun că actualul pod care face legătura între Giurgiu și Ruse este uzat moral, iar în următorii 20-30 de ani va deveni uzat și fizic.
Pentru construirea noului pod sunt posibile două variante: în aval sau în amonte de actualul pod, ambele ipoteze presupunând construirea unui nou pod combinat.
Rumen Markov, coordonatorul proiectului spune că tot ceea ce s-a punctat în cadrul proiectului corespunde normelor UE: lungimea trenurilor va fi de 750 metri, iar viteza de 150 km/h.
Proiectul implică eforturi considerabile, iar discuțiile vor fi purtate mai departe la nivel național, principalii decidenți fiind Guvernul României și Ministerul Transporturilor.
Primarul terminase de aranjat municipiul Giurgiu ! Este jale in tot orașul si pe noi ne interesează alt pod.