Doi irakieni ascunși într-un TIR au fost depistați cu sonda de măsurare a valorilor de dioxid de carbon

Doi cetăţeni irakieni au fost depistaţi de către poliţiştii de frontieră giurgiuveni, ascunși în compartimentul marfă al unui ansamblu rutier încărcat cu piese pentru frigidere. Aceștia intenționau să ajungă ilegal în Germania.

La Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră un cetățean turc, în vârstă de 35 de ani, care conducea un ansamblu rutier. Șoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, piese pentru frigidere din Turcia pentru o societate din județul Dâmbovița.

Procedând la verificarea mijlocului de transport cu aparatura de detecție din dotare, polițiștii de frontieră observat că sonda de măsurare a valorilor de dioxid de carbon indică o valoare mare de concentrație în remorca TIR-ului.

Astfel, a fost deschis compartimentul pentru marfă al mijlocului de transport, iar în interior, printre bunurile transportate, au fost depistați ascunși doi bărbați.

În cadrul cercetărilor s-a stabilit faptul că persoanele depistate sunt cetăţeni irakieni, în vârstă de 20, respectiv 28 de ani.

Cei doi au declarat polițiștilor faptul că s-au urcat în mijlocul de transport în timp ce se aflau pe teritoriul Turciei, fără ca șoferul să aibă cunoștință despre acest aspect. Cei doi cetățeni străini intenționau să ajungă în Germania.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *