Două evenimente, ‘stinse’ de polițiști și inspectori ITM în județ

Nerespectarea măsurilor de protecție dispuse în această perioadă dă de furcă autorităților locale și județene.

Astfel, pe parcursul zilei de ieri, 7 martie a.c., polițiștii giurgiuveni împreună cu efective din cadrul I.J.J. Giurgiu împreună cu  polițiști locali și inspectori de la I.T.M. Giurgiu au  trebuit să intervină în  cazul a două evenimente private, organizate de două persoane, contrar prevederilor Legii nr. 55/2020, la un complex de alimentație publică din localitatea Palanca, comuna Florești Stoenești, județul Giurgiu, unde participau 30 de persoane.

Administratorul complexului a fost sancționat cu amendă în valoare de 10.000 lei, iar  cei doi organizatori cu amendă în valoare de 500 lei fiecare. Nici participant nu au scăpat neamendați  , aceștia fiind  sancționați contravențional cu avertisment.

Și tot ieri au mai fost verificate fost verificate de polițiști și inspector ITM   alte 75 de societăți comerciale și 121 de obiective/locații de interes cu privire la respectarea recomandărilor/interdicțiilor pe timpul stării de alertă, 174 de mijloace de transport persoane, fiind legitimate totodată 1.244 de persoane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *