DREPTUL LA BUN SIMŢ

Text Box: •	ATITUDINE
 administratoriunie 29, 20170
articole din Giurgiu, Dreptul la bun-simţ, Gelu Brebenel, giurgiuvencii

Citesc de la o vreme tot felul de articole scrise de colegii ziarişti din generaţiile mai noi, articole din care nu înţeleg mare lucru. Mă crucesc şi nu înţeleg ceva nici măcar din titlu. Atât sunt de subtile, sau de şui. Şi de fiecare dată îmi amintesc de un aforism care spune că unii au devenit atât de subtili, încât până la urmă nici măcar ei nu mai ştiu ce au vrut să spună.

Nu mă refer la postacii de rând de pe Facebook, cei care cred că pot scrie ce vor ei, că e pagina lor. Fac o paranteză şi spun că şi pe FB trebuie să ai bun-simţ, fiind vorba despre apartenenţa la o comunitate umană, oamenii având dreptul (din păcate nu şi obligaţia!) la o valoare precum bunul-simţ.

Unele dintre postările electronice la care fac referire- că hârtia ziarului a devenit floare rară…- cică sunt pamflete sau editoriale! E bine că unii pun un fel de marcă care anunţă una ca asta, că altfel ai putea crede că este vorba despre vreo culegere de perle de la bacalaureat- deşi alea chiar sunt hazlii. Culmea este că, pe asemenea postări, unii/unele ( …mai mult unele- e greu ca un angajator să rabde un EL care scrie atât de prost!) chiar iau şi bani, pentru că sunt angajaţi pe ici-colo să ţină tira, cum vrea stăpânirea.

Bine-bine!, o înţeleg şi pe asta. Am mai scris părerea mea: majoritatea postacilor de care vorbesc sunt angajaţi ai unor instituţii/ grupări/ partide şi servesc politica firmei. O pot face mai bine sau mai rău, mai cu talent sau mai afon, mai echilibrat sau mai puţin. Unii chiar au minte şi ştiu să limiteze pagubele, împăcând şi capra şi varza şi reuşind să producă, dacă nu cel mai mare efect, măcar cele mai mici daune. Este o chestiune de atitudine, nu neapărat faţă de ziaristică ci chiar faţă de viaţă. Când albul devine negru sau toate sunt gri la unii ziarişti, e o chestiune care ţine chiar de noroc. Pentru că nu mulţi au norocul de a înţelege ce li se întâmplă pe acest pământ…

Una peste alta, las discuţia despre atitudinea postacilor-ziarişti faţă de diferitele subiecte şi mă refer, în final, la atitudinea lor faţă de comunicare. Şi întreb: mai înseamnă ceva stilul clar, concis, comunicarea care nu lasă loc la interpretări, venite în sprijinul receptării mesajului? Mai valorează ceva eleganţa simplităţii, poezia ideilor complex elaborate dar clar prezentate? Bunul simţ, esteticul? Despre părerea ambelor/ tuturor/ părți(lor) implicate, Dumnezeu cu mila…

Se pare că nu. Pentru că prea puţini dintre cei mulţi au pus vreodată vreun preţ pe aşa ceva.

Gelu BREBENEL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *