Dumitru Beianu: DGASPC Giurgiu, un borcan cu miere pentru mulți

Azi, în ședința ordinară a Consiliului Județean Giurgiu, ultimul punct de pe ordinea de zi a vizat înființarea unei comisii speciale de analiză şi verificare a activității desfășurate la Direcția Generală de Asistență Socială şi Protecția Copilului Giurgiu.

În instituția vizată, manageriată de Cătălin Lupu, au fost descoperite o serie de erori grave, așa cum arată raportul celui mai recent control realizat de o firmă specializată, unele dintre acestea confirmate și de Camera de Conturi Giurgiu.

Totuși, așa cum a dezvăluit președintele Consiliului Județean, Dumitru Beianu, cele 380 de pagini ale raportului reflectă doar partea de achiziții, nu și cea economică, de buget, motiv pentru care a găsit necesară înființarea unei comisii care să ”sape” adânc în documentele de la Protecția Copilului Giurgiu.

Prezent a fost, la discuții, și directorul DGASPCG, Cătălin Lupu, total nemulțumit de rezultatele controlului din instituția pe care o conduce, chiar dacă este vorba de un management defectuos constatat în anii 2019 și 2020, fără a se face neapărat referire la numele managerilor.

Indiferent cine a fost sau este la conducerea acestei instituții din subordinea Consiliului Județean, care a ajuns la un număr impresionant de angajați, care consumă un buget uriaș an de an, neregulile și abaterile grave de la lege, rămân.

Rămân și plângerile despre condițiile de cazare și hrană, lipsa încălzirii spațiilor în sezonul rece, agresiunile între beneficiari, conflicte între conducere și salariați și câte or mai fi, fără ca cineva să plătească, până acum.

Dumitru Beianu i-a cerut, în urmă cu câteva luni, demisia directorului DGASPCG, Cătălin Lupu, însă acesta se încăpățânează să rămână ”lipit” de scaun ”ajutat” și de persoane protejate care încă roiesc la borcanul cu miere, în speță Direcția Pentru Protecția Copilului Giurgiu, după cum a declarat după ședința de azi, Dumitru Beianu.

Mai durează însă până ce lucrurile vor fi puse la punct la DGASPCG. Comisia de control aprobată de Consiliul Județean Giurgiu își va începe ”săpăturile” la 1 august și are la dispoziție 60 de zile cu posibilitatea de prelungire.

Din comisie fac parte atât consilieri județeni de la PNL cât și de la PSD.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *