După faptă, și răsplată: România are cei mai ieftini carburanți din Uniunea Europeană, după eliminarea supra-accizei!

Intrarea în vigoare a legii PNL privind eliminarea supra-accizei la carburanți a adus România în situația de a avea cei mai ieftini carburanți din Uniunea Europeană. Un litru de benzină costă, în prezent, în țara noastră, aproximativ 1,086 euro/litru, față de 1,160 euro/litru, cât valora înainte de eliminarea supra-accizei.


Premierul Ludovic Orban a declarat recent că intrarea în vigoare a legii PNL privind eliminarea supra-accizei la carburanți a adus România în situația de a avea cei mai ieftini carburanți din Uniunea Europeană.

”Preţul la pompă a scăzut ca urmare a eliminării supra-accizei. Scăderea preţului benzinei ajută foarte mult transportatorii şi reduce costurile cu transporturile pentru toate companiile”, a precizat Orban.

Datele Oil Bulletin publicate de curând de Comisia Europeană arată că România are atât cea mai ieftină benzină, cât și cea mai ieftină motorină din Uniunea Europeană.

Astfel, potrivit sursei citate, un litru de benzină costă în țara noastră, în medie, 1,086 euro (echivalentul a 5,188 lei), iar un litru de motorină – 1,115 euro (echivalentul a 5,327 lei).

După noi se află țări precum Bulgaria (1,108 euro/litrul de benzină, respectiv 1,123 euro/litrul de motorină) și Polonia (1,171 euro/litrul de benzină, dar motorina e mai scumpă, adică 1,224 euro/litrul), unde acum ceva vreme carburanții erau mai ieftini ca în țara noastră.

Media UE este de 1,443 euro/litrul de benzină și 1,381 euro/litrul de motorină.

Cea mai scumpă benzină se găsește în Danemarca (1,668 euro/litru), iar cea mai scumpa motorină – în Suedia (1,585 euro/litru).

La începutul lunii decembrie 2019, un litru de benzină costa, în medie, în țara noastră, 1,160 euro/litru.

Pe 31 decembrie 2019, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea Codului fiscal, prin care a fost eliminată supra-acciza la carburanţi.
Legea promulgată de președintele Klaus Iohannis a fost inițiată de 53 de parlamentari PNL și a fost adoptată de Camera Deputaţilor.

Introdusă pentru prima dată în 2014 de Guvernul Ponta, supra-acciza la carburanți era de 7 eurocenți pe litru, iar banii obținuți urmau să fie folosiți pentru construcția de autostrăzi. La 1 ianuarie 2017, supra-acciza a fost eliminată, dar a fost reintrodusă în toamna aceluiași an, în două tranșe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *