Am scris deja că românul nostru Tibi Ușeriu a terminat al doilea infernala cursă Yukon Arctic Ultra 2020, în afară de câștigător- elvețianul Fabian Imfeld, românul fiind singurul participant ajuns la finiș din cei 21 care au luat startul.
E greu să vii cu simple considerente despre asemenea curse și este și mai greu să înțelegi cum oamenii se pot angrena la un asemenea efort inuman, prin furtuni și friguri de – 50 grade Celsius, peste 300 de mile, solitari și mărginiți cel puțin o săptămână de un regulament care, pe traseu nu le permite să le fie acordată o aspirină dacă nu și-au luat de acasă, acest privilegiu fiind de întâlnit numai în câteva puncte sanitare ale cursei.
Tibi Ușeriu a câștigat deja 3 curse ale maratonului Artic Ultra 6633, ultima fiind mai lungă cu 50 de kilometri (în total 617 km) pentru că era cursa omagială cu numărul 10. Românul a devenit singurul om de pe mapamond cu un asemenea palmares, în condițiile în care nimeni nu a mai câștigat nici măcar două curse, nu neapărat consecutiv. Nu cunosc exact statisticile, dar este posibil ca niciun alt sportiv să nu fi ajuns de trei ori la capătul cursei 6633, pe orice loc ar fi fost.
***
Tibi Ușeriu face parte dintr-un “club” restrâns al alergătorilor de cursă lungă prin viață și peste pustietăți, munți, deșerturi sau întinderi polare. O să revin la cursa lungă prin viață, amintind acum doar de cursele sportive, în una dintre ele Tibi alergând 120 de kilometri, la final fiind un maraton cu startul de pe Cluj Arena. Din club mai fac parte sportivi care au venit în alergare 200 de kilometri, pentru a lua startul la un banal maraton. Sportivi care au trecut mai multe zile la rând prin trei probe de foc, legate: 20 de km înot, 50 de km pe bicicletă și la final un maraton. Unul dintre ei a făcut asta 7 zile la rând. Observați că nu am pus punctul exclamării, pentru că în acest domeniu nimic nu mai pare uimitor, deși de pe margini este de neînțeles.
***
Anul trecut Tibi a pornit în a patra ultra cursă, prima la Yukon, dar după aproximativ 24 de ore a fost oprit de medici pentru degerături, regulamentul fiind mai puțin permisiv după ce unui sportiv i-au fost amputate picioarele din cauza frigului. A avut puterea să plece iarăși la drum cu sania sa și tăria să ajungă la capăt. De data aceasta nu primul, ci pe locul doi. Și, ironia soartei, sau un semn subtil din partea soartei: al doilea a fost și ultimul din cursă, dar unul dintre singurii doi ajunși la capăt!
***
80-10-10
Ce înseamnă o asemenea cursă? Organizatorii au spus că 80% ține de tăria psihicului, 10% de logistică și doar 10% ține de fizic. Nu am mari amănunte despre Fabian Imfeld- am dedus din fotografii că este mai tânăr și categoric că este un mare sportiv. Nu-i cunosc povestea, dar aș putea și trebuie să vorbesc, despre povestea lui Tibi Ușeriu.
***
“27 de pași” – cartea semnată de Tibi Ușeriu după ce a câștigat primul Ultramaraton 6633 și a ajuns celebru, este o puternică poveste despre lumile paralele ale bistrițeanului. Notorietatea l-a determinat să fie cinstit cu toată lumea și să vorbească despre lucruri necunoscute și nebănuite din viața sa.
Aș fi putut termina cartea într-o zi, dar la un moment dat m-am oprit și am mai zăbovit încă trei zile, pe ultimele zeci de pagini, cu teama că oricum acele rânduri se vor sfârși. Am rămas surprins de forța cărții, axată pe povestea puternică a unui om deosebit și marcată de un stil simplu, franc și elegant. Povestea unui copil maltratat de familie, a unui adolescent alungat de evenimentele din țară, ajuns un aventurier prin Europa și maturizat așa cum nimeni nu și-ar dori. Apoi, a unui matur care, după ce și-a șters la modul propriu memoria, uitându-și, pentru a supraviețui, apropiații și amintirile frumoase, și-a creat un viitor încercând să se redescopere pe sine și marginile sale. Și pentru asta, a început să alerge, depășind marginile pădurilor bistrițene pentru a alerga, spre libertate, de milioane de ori 27 de pași, până la capătul lumii.
“Lumea
mă știe
drept alergator de anduranță. Ce nu știe, însă, e povestea vieților mele
paralele. Am fost pe rând: slugă la ciobani pe Bârgaie, porcar în armata româna,
azilant politic în Berlin, pizzar intr-un restaurant italian, bodyguard la un
interlop sârb, martor într-o galerie de alba-neagra în Gran Canaria și autor de
jafuri armate. Am evadat din doua închisori europene, dar nu și din a treia.
Vânat prin Interpol, am devenit client al unei pușcării de
maximă securitate. Drept urmare, timp de aproape 10 ani am lipsit la apel din
propria tinerețe, închis complet singur între 4 ziduri albe, foarte groase.
Cei care au auzit de mine după ce am câstigat 6633 Arctic
Ultra vor descoperi în această carte povestea mea așa cum n-o știe si n-a
auzit-o nimeni, niciodată. La fel și cei care, fără să fi intrebat înainte,
m-au ales ca subiect al examenului de capacitate la limba română”- Tibi Ușeriu
despre volumul “27 de pași”
Este de presupus că Tibi Ușeriu nu se opri din alergat. Oricum, ne invită să fim alături de Via Transilvanica-un superb proiect pe care îl susține.
https://www.viatransilvanica.com/traseu/
Mă opresc aici. Fără alte cuvinte, în afară de: Bravo TIBI, rămâi eroul nostru! RESPECT!
Un grupaj de: Gelu BREBENEL