EXCLUSIV: Accident rutier între un mopedist și o autospecială a Poliției Transporturi, în sensul giratoriu de la Kaufland

Cititorii noștri ne-au semnalat un  eveniment  rutier care s-a petrecut luni, 15 aprilie, în sensul giratoriu de la Kaufland, la intrarea în Municipiul Giurgiu.

Este vorba de un mopedist și o autospecială a Poliției Transporturi Giurgiu.

”Din primele cercetări, a reieșit faptul că un bărbat de 65 de ani, din municipiul Giurgiu, în timp ce conducea un moped, nu s-ar fi asigurat corespunzător la schimbarea direcției de mers, la ieșirea din sensul giratoriu.

În urma producerii evenimentului rutier, a rezultat rănirea conducătorului mopedului, acesta fiind transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Atât conducătorul mopedului, cât și cel al autoturismului, un bărbat, de 47 de ani, din municipiul Giurgiu, au fost testați cu aparatele etilotest, rezultatele fiind 0.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.” – ne-a transmis Poliția Giurgiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *