EXCLUSIV: ”P-ăștia îi închid!” – Din culisele ”marelui” control care a dus la închiderea centrului de la DAS Giurgiu

Centrul de Primire în Regim de Urgență a Persoanelor Defavorizate din cadrul Direcției de Asistență Socială Giurgiu (DAS)  fost redeschis azi, după ce, în urmă cu o săptămână a fost închis de vestitele controale în centre și azile.

Controlul de la DAS nu numai că a dus la descoperirea unor deficiențe minore, dar s-a remarcat și prin comportamentul abuziv și jignitor al unor membri din comisia de control, ”fripți” pe amenzi.

Iată ce ne-a dezvăluit primarul Adrian Anghelescu, în exclusivitate despre ”marele” control care a dus la închiderea centrului de la DAS și amenda de 13.500 de lei.

Sâmbăta trecută, într-un control inopinat, la centrul de la DAS s-a prezentat o comisie din 15-18 inspectori. M-a uimit că OPC-ul conducea toată această acțiune, iar inspectorul instituției s-a manifestat ( după cum mi-au spus colegii de la alte instituții) folosind expresia ”P-ăștia îi închid!”. Au venit pentru o pată mică de rugină găsită pe frigiderul personalului, achiziționat în urmă cu un an și jumătate (5.000 lei amendă), pentru lipsă  plasă insecte la unele ferestre unde nu era nevoie de ventilație (încă 3.000 lei amendă), o mochetă pătată, lipsa aerului condiționat în încăperi unde este răcoare tot timpul. Un alt exemplu înnebunitor: S-a întrebat de ce nu avem etichete pe produsele alimentare dintr-o ladă frigorifică impecabilă, dar goală și de ce nu sunt etichete pentru mesele servite beneficiarilor, în centru fiind cazate la momentul respectiv doar trei persoane.”

HALUCINANT este faptul că la rugămintea directorului centrului de la DAS, de a fi vizitați și beneficiarii, pentru a vedea în ce stare sunt sau dacă sunt tratați corespunzător, răspunsul inspectorului recalcitrant a fost:”NU MĂ INTERESEAZĂ!”.

Aastăzi, după ce au fost remediate toate cele așa zise deficiențe, Centrul de Primire în Regim de Urgență a Persoanelor Defavorizate a fost redeschis.

Cu toate acestea, primarul Adrian Anghelescu ne-a declarat că deși va plăti amenda, lucrurile nu vor rămâne așa:

Urmează să spună instanța cine are adreptate, fiindcă m-am săturat ca toată lumea să stea cu mâinile în sân, iar unii dintre inspectori să răspundă la ingerință politică sau te miri la ce și să închidă pe cine vor, pe cine nu vor, în baza nici măcar a unui document oficial pe care eu nu l-am văzut, de delegare a competențelor AJPIS-ului. în care OPC -ul să poată să închidă un centru unde nu are competență.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *