Cine nu a aflat încâ cel mai mare “secret” al alegerilor locale este probabil un ‘asimptomatic politic’, restul, pornind de la cele mai usoare forme și până la cele cronicizate, a aflat că la locale se votează omul.
Astfel, în perioade încrâncenate, în care parcă schimbul de “prizonieri purtători de cocarde tricolore” nu se mai termină, iar partidele sunt într-un veșnic derby pentru câștigarea în viitor a altor “campionate ” , atentia votanților este concentrată pe OMUL care ar putea să facă realmente ceva bun pentru comunitățile lor.
Cel mai acut, se simte acest fenomen în mediul rural, unde toată lumea știe pe toată lumea, iar promisiunea, chiar e datorie curată.
– La noi, la țară dacă ai intrat în horă, mergi pâna la capăt . Ai zis că esti cu noi, rămâi cu noi , Te ia lumea cu neam cu tot la rost ani de zile , îmi povestea o cunoștință de undeva dintr-un sat.
Un OM care a promis, care se ține de cuvânt și care poartă pe umeri responsabilitatea cuvântului dat este si omul de afaceri din comuna Adunatii Copăceni, Gică Ștefan – despre el puteți citi/reciti mai multe în articolul de mai jos;
Gica Ştefan, omul care sădeşte speranţa în sufletele locuitorilor din Adunaţii-Copăceni
Într- o postare pe pagina sa de facebook, acesta a ținut să-si asigure cetățenii care cred în el, că în ciuda oricăror zvonuri, le este alături și că împreună vor pune în aplicare un plan administrativ bine structurat.
‘ Dragii mei vecini, prieteni si colegi, dragi locuitori ai comunei noastre, Adunatii Copaceni,
În urma apariției multor zvonuri care au condus la neliniști în rândul oamenilor prea sătui de incompetența actualei administrații, țin să vă spun că indiferent de situație eu rămân loial intereselor comunei noastre și voi fi alături de locuitorii comunei în demersul acestora de a aduce în Adunații Copăceni o administrație profesionistă și dedicată cetățenilor.
Așa cum v-am promis, am un program administrativ bine structurat, program pe care, cu sprijinul dumneavoastră și alături de dumneavoastră, intenționez să îl pun în aplicare ca primar al comunei noastre.
Vă mulțumesc pentru susținere și vă asigur că nu vă voi dezamăgi!
Cu drag,
Gica Stefan,
Cu bunăvoința și încrederea dumneavoastră, viitor primar al comunei Adunații Copăceni!’ a scris acesta pentru oamenii comunei .
Camelia SACHETTI