Gil Mocanu ne salută dintr-o lume mai bună!

Cu Gil am fost coleg în treapta întâi la Maiorescu. Apoi, prin 1992, ne-am reîntâlnit la ziarul Vlaşca, învăţăcei cu tipometrul pe lângă nea Nicu Arizan, care ne alinta dimineaţa cu apelativul părintesc: Ce mai faceţi bă, bandiţior! Ne-am haiducit apoi la cotidianul Giurgiu Express, colegi cu Liviu Popazu, care ne apela, fratern, cu Băi bătrânilor meseriaşi, alături de care petreceam la corectură până la miezul nopţii. …Eram aşa de tineri! Apoi la Informaţia de Giurgiu, săptămânal care apărea sâmbăta pe piaţă, dar la care lucram de joi de la prânz până vineri, când ne prindeau zorii, obosiţi şi morţi de foame, după o chetă pentru un salam cu pâine, ţigări şi mai multe beri.

Gil era manierat, calm, educat, citit. Mare cinefil, mare iubitor de bridge, pe care îl împărtăşea cu altă gaşcă. Liniştit, cuminte, răbdător, prea răbdător, fără mari pretenţii. Un Gil care se mulţumea cu puţin, sau aşa părea să fie.

Drumurile noastre s-au despărţit, aşa cum se întâmplă mereu cu oamenii. El a scăpat de truda din presă, eu şi alţii mai putem, încă.

… M-a sunat la câteva zile după alegerile locale, să îmi ceară un număr de telefon. Am vorbit despre noi, despre cărţi. Îmi spunea că ar reciti Moromeţii şi ar merge la cules la vie. Era toamnă şi ne-am amintit de obiceiurile culesului, de aerul curat de la marginea câmpului, de aburul pământului la orizont, de locul unde se punea masa câmpenească, sub nuc, de sânii cât pepenii ai ţigăncilor plătite cu ziua la cules de vie. De viaţă.

Pentru Gil viaţa s-a terminat ieri. Nu ştiu dacă a recitit Moremeţii, dacă a fost la cules de vie. Ştiu doar că merita…