
Polițiștii din Giurgiu, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, au pus în aplicare astăzi, 4 noiembrie, nouă mandate de percheziție în județul Galați, într-un dosar penal care vizează infracțiuni de înșelăciune și fals informatic.
Potrivit anchetatorilor, mai multe persoane sunt suspectate că, în perioada februarie – octombrie 2025, ar fi înșelat cetățeni din județul Giurgiu prin intermediul unei aplicații de tip chat, pretinzând că sunt cunoscuți ai acestora și solicitând sume de bani. Prejudiciul estimat până în prezent este de aproximativ 150.000 de lei.
Operațiunea, denumită „JUPITER”, s-a desfășurat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, cu sprijinul polițiștilor din cadrul IPJ Galați și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Galați.

Cercetările continuă sub supravegherea procurorului de caz, pentru documentarea completă a faptelor și tragerea la răspundere a persoanelor implicate.
Autoritățile reamintesc că, pe durata procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile procesuale prevăzute de lege.