Grădină ecologică, creată de copii și Asociația Mai Mult Verde, la Colegiul Național ”Ion Maiorescu”

Lansat la București, proiectul educațional ”Natura din curtea școlii” a ajuns și la Giurgiu. Zeci de elevi inimoși s-au nămolit azi, 5 noiembrie, pentru a transforma o parte din spațiul verde al Colegiului Național ”Ion Maiorescu” într-o grădină uriașă cu foarte multe specii de plante și arbori.

S-a muncit și s-a plantat cu bucurie și veselie, un bun prilej pentru derularea unor ore în aer liber, cu beneficii atât pentru biodiversitate cât și pentru dezvoltarea emoțională a copiilor.

Azi. 5 noiembrie, în cadrul activităților derulate în ”Școala Altfel”, la Colegiul Național ”Ion Maiorescu” a venit Asociația ”Mai Mult Verde”. Și nu a venit cu mâna goală, ci cu zeci de lopeți, stropitori, unelte de grădinărit și foarte, foarte multe specii de plante și arbori, necesare pentru da viață unui spațiu din curtea liceului.

Li s-au alăturat zeci de voluntari, elevi ai colegiului care, preț de câteva ore, într-un efort de echipă au creat o grădină ecologică, un spațiu vegetal naturalist format din specii native în toate straturile lor naturale: bulbi, graminee, perene floricole, anuale și bianuale, arbuști floriferi, specii care se dezvoltă la umbră și specii acoperitoare de sol.

Deși obosiți și plini de noroi după o repriză de efort intens, dar și satisfacții, elevii au primit din partea asociației diplome prin care li se recunoaște statutul de voluntar în cadrul proiectului.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *