Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Giurgiu, sub coordonarea unui procuror D.I.I.C.O.T. Giurgiu, au desfășurat ieri o acțiune pentru destructurarea unei grupări de trafic de minore obligate să practice prostituția. Fetele erau amenințate si transportate sau transferate între membrii grupării.
6 fete, cu vârste cuprinse între 15 și 20 de ani au fost salvate de politisti in urma a 4 percheziții domiciliare în municipiile Giurgiu și Bacău, fiind vizată o grupare infracțională specializată în trafic de minori.
In urma descinderilor, au fost ridicate mai multe cartele telefonice S.I.M., 3 autoturisme, în vederea instituirii sechestrului asigurator și 3.500 de lei.
Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2018, cele 6 fete ar fi fost racolate prin folosirea de amenințări, transportate sau transferate între membrii grupării pe raza județelor Dolj, Bacău, Prahova și Constanța, unde ar fi fost exploatate prin obligarea la practicarea prostituției, în urma promovării unor anunțuri de tip escortă pe diferite site–uri.
Polițiștii au pus în aplicare 8 mandate de aducere emise pe numele persoanelor cercetate, fiind conduse la sediul D.I.I.C.O.T. –Giurgiu.
Camelia Sachetti