Suntem în Joia Mare, una dintre cele mai importante zile din Săptămâna Patimilor, iar creștinii ortodocși respectă o serie de tradiții și obiceiuri pentru a se feri de rău. În Joia Mare, în mod tradițional, gospodinele încep să pregătească preparatele tradiționale pentru masa de Paște, precum ouăle roșii, cozonacul sau pasca.
În primul rând, în această zi, credincioșii merg să se spovedească și împărtășească. De asemenea, tot în această zi importantă are loc slujba celor 12 Evanghelii.
În Joia Mare, în mod tradițional, gospodinele încep să pregătească preparatele tradiționale pentru masa de Paște, precum ouăle roșii, cozonacul sau pasca.
În Joia Mare sunt prăznuite patru lucruri: spălarea picioarelor apostolilor de către Hristos, Cina Domnească la care s-a instituit Taina Împărtaşaniei (Euharistia), rugăciunea din Grădina Ghetsimani şi prinderea Domnului de către cei ce voiau să-L ucidă.
Denia pentru Joia Mare este închinată amintirii a patru evenimente deosebite in viața lui Iisus: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă pentru smerenie, cina cea de taină, rugăciunea din Grădina Ghetsimani și începutul patimilor.