De la începutul acestui an a intrat în vigoare legea antiviol conform careia, orice act sexual cu un minor sub 16 ani va fi considerat viol, dacă diferența de vârstă dintre cei doi este mai mare de cinci ani. Fapta se pedepsește cu închisoarea de până la 12 ani, dar poate urca până la 18, în funcţie de gravitatea faptei.
Asta pare să nu îi fi speriat prea tare pe doi tineri din Uzunu care, duminică, 28 ianuarie au întreținut relații sexuale cu o minoră . Mama fetei a anunțat poliția, iar cei doi sunt acum în arest preventiv .
Duminică , 28 ianuarie o femeie din localitatea Uzunu, a sesizat polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 1 Călugăreni cu privire la faptul că fiica sa, de 12 ani, a plecat de la domiciliu, la data de 27 ianuarie și nu a mai revenit.
Ulterior, minora a fost depistată de către polițiști, pe strada principală, din localitatea Uzunu, relatând faptul că ar fi întreținut relații sexuale cu doi tineri.
În urma cercetărilor efectuate de către polițiști, persoanele în cauză au fost identificate ca fiind doi tineri, de 19 și 25 de ani, ambii din localitatea Stoenești, județul Giurgiu.
La data de 29 ianuarie ape baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, aceștia au fost reținuți, pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunii de viol săvârșit asupra unui minor.
Astăzi, 30 ianuarie , instanța de judecată a dispus față de aceștia măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.