“Alesul local – factor important în luarea deciziilor”, program de perfecţionare online

Institutul Naţional de Administraţie (INA), instituţie publică în subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, a deschis, astăzi, 23 noiembrie 2020, programul de perfecţionare profesională online “Alesul local – factor important în luarea deciziilor”, cu acces gratuit pentru noii aleşi locali.

 

La program s-au înscris 165 de aleşi locali, dintre care 27 primari de comună, 16 viceprimari de comună şi 122 de consilieri locali la nivel de comună.

 

Temele abordate în cadrul programului sunt de actualitate şi de interes pentru aleşii locali şi sunt susţinute de formatori cu experienţă şi expertiză în domeniile abordate:

 

– Comunicarea şi participarea la luarea deciziilor

 

– Managementul finanţelor publice locale

 

– Regimul juridic al actelor şi contractelor administrative

 

Participanţii vor avea ocazia să dezbată, totodată, subiecte de interes cu reprezentanţi ai administraţiei publice cu expertiză, în calitate de invitaţi.

 

Atestarea participării la program se realizează prin certificate de absolvire digitale, emise automat de platforma training.ina.gov.ro şi transmise pe e-mail-ul fiecărui absolvent.

 

Pentru mai multe detalii privind acest program, vă invităm să accesaţi link-ul http://ina.gov.ro/alesul-local/.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *