De luni, 20 iunie, încep probele scrise ale Bacalaureatului.
Prima, cea la Limba și Literatura română, apoi marți, 21 iunie 2022, se va desfășura proba obligatorie a profilului, iar miercuri, 22 iunie , va avea loc proba la alegere a profilului și a specializării.
Potrivit Inspectoratului Școlar Giurgiu, Bacalaureatul se va desfășura în 7 de centre de examen pentru 1043 de candidați.
Probele încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30.
Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor in sala de examen.
Toate sălile de examen au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio.