Începe modernizarea Grădiniței ”Căsuța Fermecată”

Astăzi, 14 mai, a început concret mutarea mobilierului, a materialelor didactie și sanitare necesare bunei funcționări a activității de grădiniță și creșă, după ce sali de clasă și grupuri sanitare de la Grădinița nr.9 și Școala nr.6 au fost anterior igienizate și pregătite.

Executivul Primăriei Giurgiu a reușit deblocarea unei situații delicate, respectiv organizarea relocării Grădiniței Căsuța Fermecată, prin bunăvoința voluntarilor, cu sprijinul societăților din subordinea Consiliului Local și a cadrelor didactice și eliberarea spațiilor ce urmează să intre într-un amplu proces de modernizare cu fonduri europene.

Mutarea este una temporară și întreaga operațiune a angrenat voluntari din rândul părinților, a implicat cadrele didactice, angajații unităților respective, dar a presupus și resurse umane și materiale (mijloace de transport) din partea GSP, ROSAL, GSL și a constructorului care va executa lucrarea ”Modernizare grădinița Căsuța Fermecată (nr.4) – Giurgiu”, cu o valoare de 2.631.755,64 lei.

Proiectul presupune modernizarea și consolidarea întregii clădiri a grădiniței, mărirea capacității acesteia prin extinderea corpului existent și reabilitarea energetică. Lucrările în interior constau în refacerea pereților, înlocuirea tâmplăriei și a obiectelor sanitare. De asemenea, în cadrul proiectului, vor fi amplasate două scări exterioare de evacuare și vor fi realizate trei uși de evacuare la nivelul parterului.
Nu în ultimul rând, proiectul include și dotarea grădiniței cu măsuțe și scăunele pentru copii, dulapuri, oglinizi, dispensere pentru săpun, catedre, scaune pentru cadre didactice, bănci și fișete pentru vestiar, cuiere, proiectoare, panou pentru afișaj, ecran pentru proiector, mașină de spălat, frigidere, table magnetice, paturi, saltele, lenjerii pentru paturi, antemergătoare și mese pentru înfășat.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *