Începe sezonul parfumurilor

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au depistat un cetăţean turc care a încercat să introducă ilegal în țară peste 1.390 produse parfumerie, ce purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

Evenimentul a avut loc în urmă cu două zile la primele ore ale dimineții când, polițiștii de frontieră giurgiuveni aflați în serviciu au efectuat, pe sensul de intrare în ţară,  controlul specific asupra unui autocar condus de către un cetățean din Turcia, în vârstă de 53 ani. Mijlocul de transport aparținea unei firme de transport persoane și efectua curse regulate pe ruta Turcia-România.

În urma controlului amănunțit efectuat asupra autovehiculului, au fost descoperite, ascunse în podeaua autocarului, mai multe colete de culoare neagră ce conțineau 1.393 produse parfumerie, inscripţionate cu numele unor firme consacrate, susceptibile a fi contrafăcute.

La cercetări, polițiștii de frontieră giurgiuveni au stabilit că posesorul bunurilor este șoferul autocarului, un cetățean turc în vârstă de 53 ani. Acesta a declarat că urma să transporte bunurile în România, contra sumei de 250 dolari.

Bunurile, în valoare de aproximativ 233.600 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării verificărilor.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare” .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *