INSP: Dacă un pacient cu cancer are COVID-19 și decedează, cauza decesului va fi COVID-19

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a stabilit noile definiții de caz pentru COVID-19, cu referire la semne, simptome, dar și ce înseamnă ”caz posibil”, ” caz probabil”, ” caz confirmat”, ”contact direct”, dar și ”deces cu COVID -19”.

Contactul direct este definit ca:

– persoană care locuieşte în aceeaşi gospodărie cu un pacient cu COVID-19;

– persoană care a avut contact fizic direct cu un caz (ex. strângere de mână fără igiena ulterioară a mâinilor);

– persoană care a avut contact direct neprotejat cu secreţii infecţioase ale unui caz (ex. în timpul tusei, atingerea unor batiste cu mâna neprotejată de mănuşă);

– persoană care a avut contact cu un bolnav la o distanţă mai mică de 2 m şi cu o durată de minimum 15 minute;

– persoană care s-a aflat în aceeaşi încăpere (ex. sala de clasă, sală de şedinţe, sală de aşteptare din spital) cu un caz de COVID-19, timp de minimum 15 minute şi la o distanţă mai mică de 2 m;

Deces la pacient confirmat cu COVID-19:

– Decesul cu COVID-19 este definit ca decesul survenit la un pacient confirmat cu COVID-19, cu excepţia situaţiilor în care există o altă cauză clară de deces care nu poate fi în relaţie cu COVID-19 (ex. traumatism, hemoragie acută majoră, infarct miocardic acut, accident vascular cerebral acut, septicemie etc) şi la care nu a existat o perioadă de recuperare completă între boală şi momentul decesului.

– Decesul la un pacient confirmat cu COVID-19 nu poate fi atribuit unei boli pre-existente (de ex. cancer, afecţiuni hematologice etc.) şi COVID-19 trebuie raportat ca şi cauză a decesului, independent de condiţiile medicale pre-existente care se suspectează că au favorizat evoluţia severă a COVID-19.

“COVID-19 trebuie menţionat pe certificatul de deces drept cauză a decesului pentru toate persoanele decedate la care COVID-19 a cauzat sau se presupune că a cauzat sau a contribuit la deces”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *