La inițiativa primarului Adrian Anghelescu, cei mai buni elevi de la Bac și Evaluare Națională vor fi premiați

Elevii giurgiuveni care au obținut rezultate deosebite la Evaluarea Națională și la Bacalaureat, în acest an, vor fi premiați de primăria Giurgiu. Inițiativa aparține primarului Adrian Anghelescu, iar proiectul va fi suspus aprobării în ședința Consiliului Local de joi, 29 iulie.

Potrivit proiectului și în urma datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean, este vorba despre trei elevi, toți din municipiul Giurgiu care au obținut medii de 9,99 și 10 în urma celor două exemene.

Astfel, Chindea Alin Cristian, elev al Școlii Gimnaziale nr. 7 a obținut la Evaluarea Națională media 10, iar Roșca Antonia Andrada și Norocel Andrei Ionuț, absolvenți ai Colegiului Național Ion Majorescu, au obținut la Bacalaureat media 9,99.

Fiecare dintre ei va primi din partea primăriei Giurgiu câte 1.000 de lei, în semn de recunoaștere a efortului și a reușitei, dar și pentru a încuraja performanța elevilor giurgiuveni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *