Ca urmare a sesizării depuse de deputatul USR Mihai Badea, inspectorii Agenției Naționale de Integritate au deschis un dosar de evaluare a averii secretarului de stat Horia Constantinescu, președintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), demnitar promovat de Liviu Dragnea și susținut de Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă.
„Declarațiile de avere depuse de Horia Constantinescu în perioadele în care a ocupat funcții publice sunt pline de lacune, apar numeroase tranzacții imobiliare, a făcut multe achiziții scumpe (mașini de lux, iahturi, ceasuri de firmă), iar mass-media a scris despre offshore-urile pe care le controlează în Panama. Decizia ANI de a declanșa evaluarea averii și a modificărilor acesteia confirmă că există niște lucruri dubioase pe-acolo, nu doar mi s-a părut mie”, declară deputatul USR Mihai Badea.
Parlamentarul USR a solicitat ANI, în urmă cu o lună, să verifice averea șefului ANPC în contextul mai multor neconcordanțe flagrante observate în declarațiile acestuia de avere din ultimii ani.
Printre acestea se numără 1,68 de hectare de teren intravilan și 19 construcții cumpărate în 2019, la venituri de doar 96.839 lei și fără conturi declarate sau credite contractate; un iaht în valoare de aproximativ 250.000 euro, cumpărat în perioada ocupării unor funcții publice; cote de participare de până la 100% în mai multe companii, inclusiv offshore-uri înregistrate în Panama, cu zero dividende declarate.