Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a declarat luni că dosarul privind achiziţia de vaccinuri este “cel mai mare malpraxis judiciar” pe care l-a văzut de când a intrat în politică.
El a menţionat că dosarul reprezintă “un atac politic” la Opoziţie şi a precizat că Vlad Voiculescu va rămâne pe lista de candidaţi ai USR pentru alegerile europarlamentare.
Liderul USR -Giurgiu, Ciprian Alexandru a declarat pentru Giurgiu-Tribune că numărul de vaccinuri, este unul vădit neconform cu realitatea din mai multe motive.
”Dosarul lui Voiculescu, legat de numărul de vaccinuri, este unul vadit neconform cu realitatea si iată câteva motive:
-decizia de negociere si achizitie a fost luată la nivelul UE, care a agreeat achizitia unui numar de 4,6 miliarde de vaccinuri, de 10 ori mai mare decat numarul polulatiei UE. A fost o decizie care a eliminat orice risc de a rămâne fără doze, în conditiile în care pandemia era principala amenintare a omenirii.
-chiar dacă la nivel European s-au comandat de 10 ori mai multe doze, în România comanda a fost de 80 milioane de doze (câte 4 doze pentru fiecare cetățean), din care doar 35 milioane au ajuns în țară.
-dezicia si negocierile României cu UE au fost apanajul exclusiv al presedintelui Iohannis si al premierului Câțu. Aceștia au venit cu temele facute la Ministerul Sănătății si i-au dat comanda ce urma sa fie semnată ministrului Voiculescu.
-ca exemplu, Germania a comandat 660 de milioane de doze la o populatie de 83 milioane de cetățeni. Deci de 7 ori mai multe. Germania, la ora actuală, a aruncat 200 de milioane de doze pentru că au expirat.
În concluzie, acest procuror zelos din DNA va trebui să își extindă ancheta la nivelul UE si al tuturor țărilor membre, pentru că în toate s-a considerat oportun a comanda un număr de doze de 4-6-10 ori mai mare decât numărul populației.
Ancheta deschisă de DNA este o pată pe obrazul altădată impecabil al acestei instituții.’‘