Trecerea lui Marian Măroiu de la PNL la PSD cu o lună înainte de alegeri nu a avut impactul dorit pentru electoratul social-democrat din municipiul Giurgiu. Dacă Măroiu a reușit să primească voturi de la 4.200 de giurgiuveni, Marian Mina a obținut aproape de două ori scorul lui Măroiu, adică 7.214 voturi. Iată cât de mult a contat pentru alegători schimbarea culorii politice de către Marian Măroiu, în comparație cu Mina, fidel partidului și cu un bazin electoral numeros în municipiu.
În ceea ce privește Partidul Național Liberal, și aici se constată o diferență între voturile lui Adrian Anghelescu și cele ale lui Dumitru Beianu. Astfel, dacă Anghelescu a fost votat de peste 8.200 de giurgiuveni, Dumitru Beianu a fost de 7.247 de giurgiuveni. Ca și explicație, poate fi noul electorat atras de Adrian Anghelescu și ne referim aici la tineri, dar și la indeciși.
Un aspect foarte interesant vizează voturile obținute de către Dumitru Beianu(PNL) și Marian Mina(PSD) în municipiul Giurgiu.
Dumitru BEIANU – 7.247
Marian MINA – 7.214
Diferența dintre cei doi candidați pentru șefia Consiliului Județean este de doar 33 de voturi.