În cadrul unei serii de acțiuni întreprinse de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Giurgiu, parte a unei tematici naționale de control, au fos tconstatate abateri la modul în care sunt respectate prevederile legale în ceea ce privește prestarea serviciului de transport rutier de persoane.
Au fostcontrolați la 2 operatori economici: C&I INTERNAȚIONAL SRL și TRANSVALADY SRL.
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate sancțiuni, după cum urmează:
- 2 amenzi contravenționale, în valoare totală de 45.000 lei;
- oprirea temporară a prestării serviciului 2 mijloace de transport persoane, până la remedierea deficinețelor.
Abaterile constatate în timpul controlului au fost:
- folosirea unor mijloace de transport neigienizate și deteriorate, cu tapițeria scaunelor deteriorată, extrem de uzată, pătată, cu praguri ruginite la ușile de acces șofer și pasageri, cu carcasa spartă zona de prindere prezoane, cu luneta fisurată;
- existența unor resturi alimentare și hârtii pe culoarele dintre scaune;
- neafișarea tarifelor de călătorie;
- existența unor sisteme de iluminat/ventilare deteriorate;
- folosirea unor vehicule cu reparații improvizate, respectiv cu scaun fixat cu postament din lemn.