Mii de metri pătrați de vegetație ard în fiecare zi, dar autorii rămân necunoscuți

Aproape că nu este zi, ca în această perioadă, pompierii giurgiuveni să nu intervină la incendii de vegetație.

Ard mii de metri pătrați de miriști, fără ca autorii să fie identificați și trași la răspundere. Se consumă astfel resurse, timp, iar pompierii își pun deseori viața în pericol atunci când se luptă cu flăcările care cuprind vegetația uscată.

Potrivit ISU Giurgiu, numai în ultimele 24 de ore, pompierii au intervenit la 6 incendii, doar unul la o casă, în Bolintin Vale, restul fiind incendii de vegetație în Drăgănescu, Băneasa, Găujani, Mogoșești și Hotarele.

În toat aceste situații, cauza probabilă este focul deschis în spații deschise, însă de fiecare dată când ajung pompierii, pe terenurile respective nu se află nimeni cu care să se poată discuta.

Arderea miriștilor și a vegetației ierboase sunt interzise prin lege, dacă nu există acordul autorităților competente de mediu și informarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă.

Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materia lecombustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei.

De la începutulanului, inspectorii de prevenire au aplicat două sancțiuni contravenționale în valoare de 2.500 lei fiecare, pentru incendierea vegetației uscate fără respectarea prevederilor legale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *