Militarii giurgiuveni au dus Ziua Armatei la Liceul Tehnologic din Mihăilești

„Ziua Armatei României în școli” este un eveniment ajuns la cea de-a zecea ediție, organizat de către Ministerul Apărării Naționale, ce se desfășoară în toată țara, în perioada 13-20 octombrie, și care prefațează Ziua Armatei României, sărbătorită pe 25 octombrie. 

Și la Giurgiu, Centrul Militar Județean a organizat un astfel de eveniment, la Liceul Tehnologic ”Tiu Dumitrescu” din Mihăilești, unde militarii giurgiuveni s-au întâlnit cu elevii, în speranța că îi vor convinge pe elevi, ca după liceu, să urmeze o carieră militară.

Și pentru a fi extrem de convingători, militarii le-au oferit elevilor posibilitatea de a cunoaște câteva dotări ale armatei române, constând în tehnică și armament, autospeciale din parcul auto, dar le-au prezentat copiilor și oferta educațională a școlilor militare.

Elevii s-au dovedit a fi extrem de curioși și entuziaști, astfel de evenimente fiind destul de rare în cadrul liceelor giurgiuvene.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *