
La Giurgiu, rata șomajului înregistrează o scădere de 0,50 puncte faţă de luna noiembrie 2019, însă numărul persoanelor fară loc de muncă, neînregistrate în baza de date a agenţiei, ori care fac naveta pentru a-şi asigura un trai decent creşte alarmant . Ministrul Muncii, Violeta Alexandru spune ca trebuie demarată conectarea la angajatori, recâştigarea încrederii acestora și preluarea oricărei informații relevante pentru a face instituția eficientă şi credibilă.
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunțat într-o recentă postare pe o rețea de socializare, că s-a început reorganizarea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM),iar în maximum o lună ar trebui să se vadă schimbările.
„Am început reorganizarea ANOFM. Suntem la jumătatea lunii ianuarie. În maxim o lună trebuie să se vadă deja schimbările. Agenţia va înceta să se/ne mai păcălească că se ocupă, într-adevăr, de şomeri sau că ar cunoaşte nevoile din piaţă. Acesta este sfârşitul unei perioade atât de benefice financiar doar pentru unii, o perioadă în care liste de şomeri se „plimbă” de un angajator la altul, o perioadă de congrese, conferinţe etc. Şi atât”, a scris Alexandru.
Aceasta a precizat și care este sarcina principală a noului director al ANOFM, și anume conectarea la angajatori, recâştigarea încrederii acestora și preluarea oricărei informații relevante pentru a face instituția eficientă şi credibilă.
Tot în cuprinsul postării menționate, ministrul Muncii a subliniat că vor fi sprijinite în mod activ toate categoriile de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă şi că „trebuie scăpat de complexul instituţiei care se rezumă la şomerii fără calificări/mediu calificaţi”.
Ce spun datele statistice
În județul Giurgiu, conform datelor furnizate de AJOFM, în luna noiembrie 2019, existau 1683 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, dintre care cele mai multe erau femei (911), cu vârsta de peste 55 de ani, provenind din mediul rural și având nivel de instruire gimnazial și profesional.
Comparativ cu luna noiembrie 2018, rata șomajului înregistrat la nivelul județului Giurgiu a fost de 2,55%, cu o scădere de 0,50 puncte procentuale față de cea înregistrată în luna noiembrie 2019.
De asemenea, numărul șomerilor înregistrați în luna noiembrie 2018 a fost 2091 de persoane, cu aproximativ 400 de persoane mai mare față de numărul înregistrat la data de 30.11.2019.
Nevoia de locuri de muncă este acută
Aşadar, rata șomajului înregistrat la nivelul județului Giurgiu se situează sub media înregistrată la nivel național – de 2,98% și are aceeași evoluție ca cea înregistrată la nivel de țară.
Însă, în afară de datele furnizate de agentie, trebuie menţionat faptul că în municipiu şi judeţ există multe persoane care fac naveta în capitală pentru un salariu decent, ori care nu sunt incluse în baza de date a AJOFM.