Narcis Coman, marea personalitate a sportului giurgiuvean, național și internațional a devenit cetățean de onoare al județului Giurgiu

Azi, giurgiuveanul nostru, Narcis Coman, personalitate a sportului național și internațional, cel mai bun fotbalist al anului 1978 a devenit cetățean de onoare al județului Giurgiu.

S-a întâmplat în cadrul ședinței Consiliului Județean, când ne-am așteptat la o sală plină de consilieri veniți, măcar din respect pentru marele fost sportiv, să asiste la decernarea titlului.

Din păcate, cu juma de sală goală, doar în prezența consilierilor județeni PNL, Narcis Coman și-a primit distincția cu discreție și modestie, onorat de această inițiativă acordată în semn de recunoștință pentru cariera remarcabilă și pentru că a făcut cunoscut numele județului Giurgiu în țară și în străinătate.

Sunt foarte emoționat, la fel de emoționat ca atunci când am ascultat ultima dată imnul țării, în 1978, în Israel. Sunt onorat pentru acest titlu, țin să mulțumesc din tot sufletul, doresc, dacă se poate, să ajutați cât mai mult sportul giurgiuvean. E greu într-adevăr, ne vin foarte greu jucătorii, copiii la antrenamente, trebuie să le și placă și ar trebui să le placă măcar jumate cât mi-a plăcut mie. Eu am mințit la mama că sunt premiant și eu eram repetent. Fugeam de la școală și mă duceam la fotbal, dar nu îmi pare rău, pentru că, jucând fotbal, am văzut 83 de țări și am jucat în echipa națională.”Narcis Coman

Narcis Coman s-a născut în Giurgiu pe 5 noiembrie 1946, a studiat la Școala Gimnazială Nr. 3, iar în al doilea an de liceu a renunțat la studii pentru a se dedica fotbalului.

În 1961 a fost legitimat la Olimpia Giurgiu, la 15 ani, sub îndrumarea lui Marin Anastasovici,  iar primul pas spre fotbalul organizat l-a făcut în cadrul Asociației Voința Giurgiu. În 1965 a debutat la , fiind în lotul UEFA de tineret al României, apoi a jucat la FC ArgeșDinamoSteaua și Chindia. În Naționala de fotbal a României a jucat pentru prima dată în 1967.

Între 1968 și 1970 a jucat la Dinamo, în 30 de meciuri. A urmat o prezență scurtă la Dunărea Giurgiu și transferul la Steaua București, unde a evoluat patru sezoane (1970-1974).

A evoluat în 214 meciuri în prima ligă și a avut 12 selecții în echipa națională a României.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *