Pe pagina de Facebook a institutiei pe care o conduce, Preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, Marian Mina le-a multumit consilierilor săi pentru că au votat in unanimitate proiectele aflate pe ordinea de zi a şedinţei ordinare din 30 septembrie 2019.
Printre acestea s-a aflat si “Aprobarea actualizării Devizului general ca urmare a aplicării prevederilor OUG nr. 114/2018, a principalilor indicatori tehnico-economici, precum și a cheltuirlilor de cofinanțare de la bugetul local pentru obiectivul de investiții “Reabilitare DJ413 DJ 603 – Halta CFR Mihai Bravu – DN 41, km 0+000 – 9+690; 9,690km”
Buuun. Am tot văzut poze pe internet cu “măreţele realizări” ale actualului Consiliu Judetean condus de domnia sa, şi ,așa la o primă vedere, aproape toate au aceleasi caracteristici; sunt mai înguste şi sunt executate cam de aceleaşi firme. Si nu este doar parerea mea.
Inclusiv presa natională trage un puternic semnal de alrmă asupra “circuitului închis”al contractelor din judet .
“Giurgiu a ajuns feuda clanului Bădălău. Fini, nași și odrasla ministrului Economiei schimbă între ei contracte pentru asfaltări și deszăpeziri”
Cat despre drumurile proaspăt îngustate si camuflate cu macadam pe margini, mi-e teamă că dacă o ținem tot așa, o să ne pomenim cu adevarate piste județene de ciclism. Nu că n-ar fi frumos să avem si un “ Le Tour de Giurgiu”, dar e prea mult . In viziunea PSD , noi la Giurgiu avem deja si aeroport si poduri pe perna de aer promise de Ministrul Economiei , Niculae Badalau- doar ne-a zis că s-a tinut de cuavnt.
Sunt in asentimentul domnului Marian Mina si adresez felicitări tuturor consilierilor domnului presedinte al C.J. Giurgiu şi tuturor celor care chiar muncesc pentru realizarea proiectelor institutiei, însă domnului Marian Mina, hai să i le adresăm după ce vedem cine si cum lucreaza acest drum!
P.S. Rog mult cititorii noștrii să ne trimită fotografii cu alte asemenea drumuri judetene, să ne specifice despre care anume D.J. este vorba pentru a putea alcătui un frumos album si să il felicităm apoi ,cum altfel decăt…în unanimitate.
Acesta este un pamflet, tratați-l ca atare!
Camelia Sachetti