Noi reguli pentru elevi în semestrul al doilea

După un început de an dificil, marcat de pandemie, semestrul al doilea debutează cu noi reguli pentru elevi și preșcolari, în special legate de funcționarea unităților de învățământ.

Deși se spune că suntem în plin val al pandemiei, autoritățile au decis că școlile se vor închide numai atunci când peste 75% din paturile destinate pacienților COVID, din spitale, vor fi ocupate.

O nouă modificare se referă la numărul de copii infectați dintr-o clasă. Astfel, elevii vor trece în sistem online dacă sunt depistați 3 elevi infectați cu COVID și nu unul, așa cum era până în prezent.

Elevii au voie să poarte la școală doar măști medicale sau FPP2, dar nu vor fi testați pestu depistarea COVID înainte de cursuri.

Semestrul al doilea se va încheia pe 10 iunie, iar următoarea vacanță va fi cea de primăvară, din 15 aprilie până pe 1 mai.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *