O copilă de 12 ani din Uzunu, violată de doi tineri din Stoenești

Caz șocant în localitatea Uzunu, județul Giurgiu.

O copilă de 12 ani a fost violată de doi tineri de de 19 și 25 de ani, ambii din localitatea Stoenești, județul Giurgiu.

Polițiștii au fost alertați de o femeie din Uzunu cu privire la faptul că fiica sa, de 12 ani, a plecat de la domiciliu, la data de 27 ianuarie și nu a mai revenit.

Ulterior, minora a fost depistată de către polițiști, pe strada principală, din localitatea Uzunu, relatând faptul că ar fi întreținut relații sexuale cu doi tineri.

În urma cercetărilor efectuate de către polițiști, persoanele în cauză au fost identificate ca fiind doi tineri, de 19 și 25 de ani, ambii din localitatea Stoenești, județul Giurgiu.

La data de 29 ianuarie, pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, aceștia au fost reținuți, pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunii de viol săvârșit asupra unui minor.

Astăzi, 30 ianuarie, instanța de judecată a dispus față de aceștia măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *