Omul zilei

Tudor Gheorghe a primit, miercuri, titlul de Doctor Honoris Causa, conferit de Senatul Universitatii din Craiova, reprezentand, potrivit conducerii institutiei, “un modest omagiu pe care universitarii olteni il aduc unuia dintre simbolurile acestui colt de Romanie”. “Convinsi fiind de adevarul spuselor lui Marin Sorescu ca, ascultandu-l pe Tudor Gheorghe, «ni se confirma banuiala ca poezia romaneasca – populara si culta – poate misca muntii» si ca de fiecare data cand avem imensa bucurie de a-l vedea nu ne putem stapani o lacrima de dragoste, ad­mi­ra­tie si mandrie, in calitatea mea de rector al Universitatii din Craiova imi revine deosebita onoare de a vi-l prezenta astazi pe domnul Tudor Gheorghe, caruia Senatul Universitatii din Craiova a decis sa ii acorde titlul de Doctor Honoris Causa”, a declarat prof. univ. dr. Ion Vladimirescu, rectorul Universi­tatii. Vizibil emotionat, maes­trul Tudor Gheor­ghe a replicat: “Vreau sa va spun ca aceasta inalta, onoranta distinctie le intrece pe toate dintr-un motiv absolut romanesc si oltenesc in primul rand: Domne, cand iti dau ai tai o asemenea distinctie e lucru mare. Sa te recunoasca ai tai este cea mai superba intamplare din viata mea”, a spus Tudor Gheorghe.

 Pentru ca a încheiat in forta un an in care a dovedit ca este “o institutie”, fara intentia de a rivaliza cu prestigiosul titlu universitar, Jurnalul National l-a declarat pe Tudor Gheorghe “Omul Zilei”.

text preluat din   jurnalul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *