Sâmbătă începând cu ora 9 dimineața în comunea Vedea se va da startul unei ample acțiuni de împădurire. Este vorba despre o acțiune bazată pe voluntariat în cadrul căreia 7000 de puieți de salcâm vor fi plantați de reprezentanți ai Direcției Silvice Giurgiu,de salariați ai primăriei Vedea precum și de reprezentanți ai unor asociații private.
Acțiunea de împădurire ce poartă numele de ”Pădurea eroilor giurgiuveni” se va desfășura pe o suprafața de 1,4 hectare dintr-un total de 3 hectare. Potrivit uneia dintre asociațiile private implicate, mulți eroi cazuti pe front și neîngropați , din Giurgiu, o să aibă un copac al lor. Toți acești copaci, în 2 ani, o să genereze 840 de tone de Oxigen.
Potrivit purtătorul de cuvânt al Direcției Silvice Giurgiu,Marian Ciocă acțiunea ce va avea loc sâmbătă este prima de acest gen din acest an. Pentru comuna Vedea este planificată o a doua etapă în toamna anului acesta pentru cealaltă jumătate rămasă liberă pusă la dispoziție de primăria comunei.