Capcanele internetului, infracțiunile, consumul de droguri, toaste acestea reprezintă mari tentații pentru copii și adolescenți.
Nu toți știu cum să se ferească, iar aici rolul organelor abilitate este crucial. În ”Săptămâna Școala în Siguranță”, polițiștii giurgiuveni au derulat acțiuni cu scopul precis de le explica copiilor că distanța dintre drumul corect în viață și cel greșit este de doar un pas.
Joi, în Parcul Alei din Giurgiu, zeci de copii au asistat la demonstrații care sa îi protejeze de cyberbullyng, infracționalitatea de pe internet și consumul de droguri.
Tinerilor prezenți le-au fost prezentate prevederile legii în materia traficului și consumului de droguri și au fost informați cu privire la instituțiile cărora le pot solicita sprijin și consiliere.
Copii au putut testa ochelarii care simulează starea de ebrietate produsă de alcool, pe timp de zi și de noapte, cât și ochelarii care simulează efectele consumului droguri.
Activitatea i-a atras foarte mulți pe tineri, trăind astfel o realitate deformată.
Un interes crescut a fost manifestat și față de prezența Laboratorului de Educație Rutieră și de dotările acestuia.