Cativa profesori universitari si studenti la arhitectura, alaturi de locatari muncesc zilele acestea impreuna pentru renovarea “Parcului Fabricii de Zahar” din Giurgiu. Pe fostul ring de dans unde tangoul si valsul au unit perechi, se va construi un foisor ce va fi acoperit cu policarbonat, iar la final vor fi agățate de structură, piese ornamentale. Sigur, va fi frumos si cel mai probabil va avea si wi- fi! Un loc romantic si modern continua istoria acestui parc.
Un foisor nou, pe niste beton mai vechi…Cam cat de vechi? Va spun in randurile urmatoare…
Arborii umbrosi si mandri ai “Parcului Fabricii de Zahar”, respira povestile multor familii ce au lucrat la Fabrica ce da numele locului.
Il traversau si atunci si acum, locatarii blocului “23 August”, ai strazii “Aleea Fabricii de Zahar” si isi strigau copiii cei de pe strazile adiacente.
Fabrica era inima care pulsa viata in intreg cartierul , trecand prin razboi in urlet de sirena sau in tacere cu luminile stinse pe timpul bombardamentelor, in beciurile de sub apartamentele cu un etaj, ori in adapostul de sub blocul “23 August”, sau jos “La Popice”.
Ivirea in mahalaua “ Smarda” a parcului rotund, inmiresmat de tei primavara, si robotit din pricina campaniilor in sezonul sfeclei de zahar , era ombilical legat de fabricuta construita de niste belgieni catolici care imediat ce au ajuns in oras, au cautat sa-si construiasca o biserica (dar asta e alta poveste).
Primul document prin care se cere acordul pentru constructia fabricii , este un proces verbal al Sfatului Administrativ Extraordinar din 29 octombrie 1841, in care se analizează cererea adresată domnitorului de italianul Feraldi, prin care acesta solicita „a i să acorda drept să deschiză în acest Prinţipat o fabrică de zahăr din sfecle, alcătuită de o soţietate aici”.
Si “sotietatea” a dat o paine curata si cinstita muncitorilor care produceau zahar si sare de lamaie . Chiar si “pe timpul foametei “, tot se gasea o mamaliga mare si rotunda ca parcul , ca sufletele oamenilor, ca fostul ring de dans pe care se inalta foisorul…ca inimile celor care au construit aceasta fundatie in urma cu aproximativ 70 de ani, unul dintre acestia fiind bunicul meu, Sachetti Fortunato- seful echipei .
In 2004 a inceput demolarea fabricii, fara autorizatie de demolare. Si a continuat in ciuda unei amenzi primite.
“Rotundul” a gemut si multi locatari s-au mutat , alții s-au dus, iar unii au ramas sa le povestesca si celorlalti istoria.
Parcul a mai fost renovat in urma cu ceva timp cu bancute frumoase si cosuri de gunoi, dar au disparut…. Mai nou au aparut si niste paznici. Sper sa apara si un gard intreg care sa tina in siguranta copiii, si mai sper ca toata munca depusa zilele acestea sa dureze, iar foisorul cel nou sa spuna povesti frumoase, asa cum v-am spus eu pe scurt cateva trecute prin “Rotund”.
Camelia Sachetti
