Participanții la trafic, ”amendați” cu cadouri de polițiștii giurgiuveni

Pe 16 decembrie, între orele 12:00-14:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oferit copiilor, dar și conducătorilor auto din autoturismele oprite în trafic, diverse jucării, flyere și materiale de papetărie, cu mesaje preventive.

Viața este în mâinile tale!, Conduceți prudent!, Respectați regulile de circulație! –sunt câteva dintre mesajele transmise de polițiștii rutieri, care au oprit zeci de mașini în trafic, pe D.N.5, în localitatea Remuș și pe D.N.41, în localitățile Daia, Băneasa și Prundu.

De această dată, spre surprinderea conducătorilor auto, scopul acțiunii a fost unul preventiv, de responsabilizarea a participanților la trafic (inclusiv a copiilor), pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

Copiii au primit în dar un ursuleț, care să le amintească de sfaturile polițiștilor, iar conducătorii auto, diverse materiale cu mesaje preventive.

One thought on “Participanții la trafic, ”amendați” cu cadouri de polițiștii giurgiuveni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *