Patru dintre câinii de serviciu ai Jandarmeriei Giurgiu au participat la sfârșitul lunii trecute la examenul de atestare periodică a exemplarelor canine pentru categoria de serviciu
patrulare și intervenție.
Ca dupa orice examen, concurenții au primit si note, care s-au transformat in medii cuprinse între 08.00 si 09.50.
Examenul s-a desfășurat la Centrul Chinologic Sibiu și a constat în probe
de disciplină și specializare.
Probele pe care cainii-jandarmi le-au avut de trecut, împreună cu cei care le coordonează activitatea
și se ocupă de pregătirea lor zilnică, au fost:
1. disciplină: mers alături de conductor; pozițiile așezat și culcat; lăsare / chemare; întoarceri;
trecere peste obstacole; reacția la focul de armă;
2. specializare: căutare în încăperi; prindere a infractorilor și percheziție; apărarea
conductorului; intervenție pentru restabilirea ordinii publice.
La această activitate au participat: Pam, zis Figo – 5 ani, Pama, zisă Luluța – 5 ani, Rafa, zisă
Sara – 4 ani și Rax – 4 ani.
Câinii de serviciu pot participa la misiuni de asigurare, menținere și restabilire a ordinii
publice (meciuri de fotbal, patrulări pedestre și auto, asigurarea unor perimetre, etc.), dar pot fi
folosiți și pentru căutarea unui infractor în spații deschise sau în interiorul unor clădiri.